– face parte din Programul3 – un spațiu de învățare, conectare și practică pentru o nouă generație de lideri ai celui de-al treilea sector: societatea civilă.

Programul3 este un produs dezvoltat în cadrul proiectului „Developing Youth NGO Leadership”, implementat de consorțiul alcătuit din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi și Frivillighet Norge, cu sprijinul financiar oferit prin Active Citizens Fund România și finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, prin Granturile SEE 2014–2021. Finanțarea totală pentru proiect a fost de 565.000 de euro.

Începând cu 2025, #trillenials continuă ca inițiativă strategică în cadrul Programului de Implicare Civică, unul dintre cele 11 programe tematice lansate prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român – parte a celei de-a doua Contribuții Elvețiene pentru reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene și al României.

Mulțumim susținătorilor și partenerilor Programului3:

Trillenials - generația de azi, generația ONG

implementat de consorțiul alcătuit din

2CHB_Romania_RO_POS_RGB

implementat de consorțiul alcătuit din

Trillenials
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.