Comunitatea

Codruța

Brisan

Consilier Integrare – Persoane cu Protecție Internațională (CNRR)

Descriere

Sunt Codruța, iar o mare parte din energia și inspirația mea o iau din natură. Cealaltă parte vine de la oamenii frumoși de lângă mine. De cativa ani lucrez într-un ONG care sprijină persoane refugiate și am pus pe picioare o mică afacere cu ilustrațiile mele . În ambele pun tot sufletul și învăț cum să le fac mai bine. Am speranța că vindecarea noastră și a naturii poate să pornească (și din) artă.

Cu ce te ocupi?

În echipa CNRR, sunt Consilier Integrare. Cu alte cuvinte, sprijin persoane cu protecție internațională în România să se integreze (de la asistenta privind înscrierea copiilor la școală, până la descâlcirea unor proceduri mai incalcite, intermedierea relației cu instituții și autorități.

Unde îți desfășori activitatea?

Consiliul Național Român pentru Refugiati

Care sunt domeniile tale de interes?

Iubesc ilustrațiile (să le creez și să le admir la alții), sunt preocupată de domeniul migrației, sustenabilitate și ador să descopăr povesti ale oamenilor

Unde ești localizat/ă/x?

București
Trillenials
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.